Bucătăria românească în diversitatea ei

Bucătăria românească a căpătat forma actuală de-a lungul a mii de ani. De la strămoșii dacilor la invadatorii romani, trecând prin influențele franceze, italiene, bulgare, bizantine, arabe, până la Imperiul Austro-Ungar, a fost modelată de bucătăriile mai multor națiuni și este acum o adevărată unitate. Bucătăria românească este un amestec interesant de bucătăria est-europeană, central-europeană și vest-europeană.

Istoria bucătăriei românești

Dacii preferau în principal carnea și legumele gătite, iar odată cu sosirea romanilor au apărut supele, plăcintele, pâinea și uleiul de măsline. În timpul ocupației turcești, accentul s-a mutat pe carnea de porc, care nu era consumată de turci, dar și pe mâncărurile tipice turcești, cum ar fi kebab, vinete, cafea și făină de porumb. De atunci, mămăliga sau pastele au rămas un fel de mâncare națională pentru români.

Grație ortodocșilor greci, diverse mâncăruri din legume au devenit și ele o prioritate, iar din această perioadă avem sarmalele sau coliva festivă, făcută cu ingrediente simbolice.

Bucătăria românească

Influența bucătăriei românești în Europa de Vest datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada monarhiei. Cadrul monarhiei și schimbarea atitudinilor și gusturilor copiilor intelectualilor români care au studiat în străinătate și apoi s-au întors acasă au modelat bucătăria românească. În această perioadă au fost publicate primele cărți de bucate colecționate. Un alt impuls pentru acest val în Europa de Vest a venit după Primul Război Mondial, odată cu deschiderea unei succesiuni de restaurante conduse de bucătari din Franța și Italia.

Datorită acestei influențe vest-europene, prăjitura Joffre, o adevărată prăjitură românească pe bază de ingrediente franțuzești, s-a născut la București, în bucătăria Casei Capsa. Tendința occidentală a fost curmată de regimul comunist.

Diversitatea bucătăriei românești este evidentă în aproape fiecare fel de mâncare. Puteți găsi aici aperitive familiare din lumea arabă, turcă și greacă, iar mezelurile fac parte din aproape fiecare masă mare de familie sau masă festivă.  O varietate de brânzeturi și cârnați sunt elementele principale ale antreurilor reci mixte. Aperitivele sunt adesea însoțite de țuică, o băutură cu mult alcool.

Salate din bucătăria românească

Cea mai cunoscută dintre salate este Salata de boeuf, care este de origine rusă, dar are un nume francez, iar rețeta și ingredientele variază de la o familie la alta și de la o regiune la alta. Această salată de carne se servește de obicei doar la ocazii festive, cum ar fi Crăciunul. Poate fi consumat ca antreu, dar se servește și ca garnitură la fripturi.

Bucătăria românească

O altă salată foarte populară este salata de ardei copți, care folosește în principal ierburi aromatice pe lângă ardeii copți decojiți, eventual condimentați cu puțină capere, dar fără ceapă sau usturoi. Această salată face parte, de obicei, din mezeluri. De asemenea, foarte populară și emblematică este salata de vinete, care este mai mult o cremă decât o salată și care este folosită întinse pe pâine, dar și în paste și sosuri.

Ciorbe din bucătăria românească

Numitorul comun al acestor ciorbe este gustul acru, care poate fi acrit în mai multe moduri: fie cu oțet, fie cu suc de varză murată. Printre ciorbele care sunt cu adevărat preferate, pe lângă ciorba acră de chifteluțe (Ciorbă de perișoare), Ciorba de burtă este un remediu special pentru mahmureală. Ciorba de măcriș, o ciorbă populară făcută cu carne de porc sărată și folosită în multe feluri, este, de asemenea, un clasic.

Bucătăria românească

Mâncăruri principale din bucătăria românească

Primul dintre felurile principale este mămăliga, cunoscută în multe variante. Făcută din făină de porumb, poate fi servită cu lapte cald, smântână, brânză, brânză de vaci sau chiar cu brânză de capră, telemea, care are rădăcini comune cu feta, sau acoperită cu un ou prăjit. Dar mămăliguța nu se consumă doar ca atare, ci este, de asemenea, o garnitură ideală pentru o varietate de tocănițe, sosuri și preparate din carne. De asemenea, se servește adesea cu sarmale.

Sarmalele pot fi consumate pe tot parcursul anului, dar adevăratul moment pentru a le savura este în timpul lunilor de iarnă și al evenimentelor festive, cum ar fi Crăciunul și Paștele. Frunzele de varză se prepară de obicei cu carne tocată de vițel, miel sau porc și se condimentează cu ceapă și diverse condimente. Când se servește, varza murată este însoțită de mămăligă, iar varza este stropită cu iaurt sau smântână.

Un fel de mâncare emblematic pentru grătar – similar cu csevap-ul croat – sunt mititeii sau micii, cel mai frecvent preparat cu carne de vită, de miel sau de porc, dar este popular și un amestec de carne. Mititeii au originea în secolul al XIX-lea, când, conform legendei, un bucătar întreprinzător gătea bucăți din carne crudă după ce se terminau cârnații și le servea oaspeților săi. Oricum s-ar fi întâmplat, mititeii s-au bucurat de atunci de o popularitate neîntreruptă. Mititeii sunt adesea servite ca antreu, dar și ca fel principal.

Printre cele mai populare mâncăruri la frigărui se numără mâncarea stradală românească, kebab-ul de pui sau frigărui. În cele mai multe cazuri, frigăruile au la bază carne de pui picantă, care se frige la grătar cu șuncă, ardei sau ciuperci. În afară de pui, frigărui se poate face și cu carne de vită sau de porc.

Cele mai comune condimente folosite în bucătăria românească pentru diverse tipuri de carne și alte preparate sunt: șalău, leuștean, tarhon, dafin, piper, busuioc, chimen, cuișoare, coriandru, pătrunjel, scorțișoară, mărar și rozmarin.

Deserturi din bucătăria română

Unul dintre cele mai cunoscute dulciuri românești este cozonacul, o pâine bogată în fructe și semințe. Consumat în mod tradițional de Paște și de Crăciun, este cel mai adesea umplut cu nuci (cozonac du nuca), dar este populară și varianta cu stafide.

Printre deserturile românești se numără și clătita, o clătită cu crustă subțire atât de populară în monarhie. Clătita poate fi făcută cu o umplutură sărată sau dulce și poate fi servită ca antreu, fel principal sau desert.

Alte feluri de mâncare populare includ găluștele de prune făcute din aluat de cartofi, diverse tipuri de gogoși și strudel de mere, dar savarina este, de asemenea, preferată pentru ocazii festive. Savarina este varianta românească a baba au rhum-ului francez. Caracteristica acestei produse de patiserie, care se coace în formă de coroniță – un savarin – este că, după coacere, se înmoaie în sirop de rom și se servește cu cremă de vanilie, fructe și frișcă. Savarina este cel mai adesea servită la nunți, botezuri și alte sărbători de familie.

Rețeta Elenei: salată de vinete

Ingrediente:

  • 2 vinete medii
  • sucul de la o jumătate de lămâie
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 3 căței de usturoi
  • sare
  • piper

Mod de preparare: Tai vinetele în două, se pun pe foc pe flacără de gaz sau grătar până se înnegrește bine coaja de vinete. Între timp, aprind grătarul din cuptor. Am întins hârtie de copt pe o tavă de copt, așez vinetele precoapte pe ea și le gătesc până când sunt bine rumenite. Se decojește, se pune într-o sită pentru paste și se lasă timp de 10 minute pentru a elibera excesul de apă.

Decojesc usturoiul și îl pun într-un bol. Adăugați sucul de lămâie, uleiul de măsline și, la final, vinetele scurse și amestecați bine cu un blender de mână. La final, se asezonează cu sare și piper și se lasă la frigider timp de o oră înainte de servire.

Rețeta lui Adela: cozonac

Ingrediente:

  • 500 gr făină fină
  • 2 ouă
  • 2 gălbenușuri de ou
  • 150 gr de zahăr
  • 1200 gr unt topit
  • 400 ml de lapte
  • 7 g drojdie uscată
  • 500 gr stafide
  • coaja rasă de la 1 lămâie
  • 2 linguri de rom
  • 1 lingură de zahăr vanilat

Preparare: Se bat 2 ouă, apoi se adaugă gălbenușurile celorlalte 2 ouă. Se bat albușurile cu zahărul și zahărul vanilat. În crema moale și ușoară, adaug coaja rasă de lămâie și romul, amestec până se obține o cremă omogenă și las să stea 15 minute. Între timp, se cerne făina, se adaugă drojdia uscată și se amestecă. Îl amestec apoi cu amestecul de ouă, pe care l-am desfăcut în prealabil cu lapte călduț. Adaug untul topit în aluat și îl lucrez bine, adăugând stafidele înainte de a crește. Aluatul finit îl pun într-un castron ușor uns cu ulei, îl acopăr cu un prosop curat și îl las să crească într-un loc cald timp de o oră.

Am pus aluatul într-o tavă unsă și tapetată cu făină și îl las să crească 20 de minute, apoi îl bag în cuptorul preîncălzit la 190 de grade și îl coc aproximativ 50-60 de minute.

Dacă nu ai timp să gătești des

Comandați mâncărurile noastre tradiționale și noi vă vom pregăti preferatele! Consultați selecția noastră făcând clic pe butoanele de mai jos:

Quick Lunch Facebook

Coșul tău